Proiectul INTENSIV+ – Dezvoltarea capacității ATI pentru îngrijirea pacientului critic
Proiectul INTENSIV+ – Dezvoltarea capacității ATI pentru îngrijirea pacientului critic
Proiectul INTENSIV+ – Dezvoltarea capacității ATI pentru îngrijirea pacientului critic, cod SMIS 352313, este implementat de Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Societatea Română de Anestezie – Terapie Intensivă și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
Proiectul se desfășoară în perioada 25 martie 2026 -25 decembrie 2028 și are ca obiectiv creșterea accesului și eficacității serviciilor de îngrijire dedicate pacientului critic, prin dezvoltarea unor instrumente standardizate de formare profesională și prin organizarea unui program național de instruire.
În cadrul proiectului vor fi dezvoltate două curricule naționale de formare, dedicate asistenților medicali ATI și specialiștilor în circulație extracorporeală, un set național de scenarii de simulare medicală pentru intervenții în situații critice, precum și un ghid național de bune practici pentru îngrijirea pacientului critic – ATI.
Proiectul prevede formarea a 966 de profesioniști. Programul include o componentă teoretică online și o componentă practică desfășurată în centre universitare din București, Iași, Cluj, Craiova, Târgu Mureș, Sibiu și Timișoara, prin sesiuni de simulare medicală și stagii clinice.
Prin INTENSIV+, SRATI contribuie la alinierea formării profesionale din domeniul ATI la standarde internaționale, la consolidarea competențelor echipelor medicale și la creșterea calității și siguranței îngrijirii pacienților critici din România.
Noutăți
Societatea Română de Anestezie – Terapie Intensivă (SRATI), în calitate de partener, anunță lansarea proiectului cu titlul: INTENSIV+ Dezvoltarea capacității ATI pentru îngrijirea pacientului critic, implementat de Institutul de
Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”
Pentru mai multe detalii privind proiectul, vă invităm să consultați comunicatul de presă disponibil AICI.